Cel mai tare îmi lipsește dimensiunea lui.
Zvâcnetul și pulsul pe care-l înghițeam
cu fiecare răsuflare
degustată. Îmi imaginam cum numai el avea puterea să mă aprofundeze ca
pe o victimă însetată.. de personalitate și de savoare, fie chiar pentru
doar câteva
minute. Îmi amintesc purpuriul lui tulburat de deschiderea mea la
fiecare două
secunde, ca un freamăt gustativ sacadat și personificat spre final, în
tremurul
boltei mele palatine. Știam că explozia era a mea cu totul, în fiecare
abordare învolburată și curgătoare a minții mele.
Acel Meiomi pe care l-am băut împreună m-a dedublat, mi-a anulat o identitate si m-a transformat într-un carusel de diplomație și efervescență. Doar așa am știut cum să te cunosc, cum să te topesc și apoi cum să te eliberez ca pe o vioară sedusă de propria ei vibrație.
Realitatea mea este o particulă de aromă compusă, acum și aici, însingurată în liniștea mea incoloră și în impulsul meu nedegustat. În imaginație s-au scris scenarii, cititorii au înțeles ce le-a placut. Savurăm să înghițim tot ceea ce este cald. Ne seduce și apoi ne vlăguiește, precum iluzia unei conștiinte erecte ce se inițiază prin raționament și se finalizează prin epidermă.
Mi-e dor să beau un Pinot Noir cu tine.
